Ploieștiul se umple de ROZmantism
Stația de tramvai 102
Un cetățean respectabil, cu pălărie de paie și nervii întinși ca firul de telegraf, privește cum se apropie tramvaiul roz.
— Uite, dom’le, a mai înflorit și Ploieștiul! Tramvaiul ca bomboana, pe el scrie mare: „Te iubesc”!
Alt cetățean, cu mustață stufoasă și abonament la transport:
— Te iubesc? Ha! Mă iubește cu zdruncinăturile astea? Eu zic că mă urăște! Mi-a sărit proteza de trei ori săptămâna trecută!
Un puști, rânjind:
— L-au făcut roz, dom’le, că să pară veselie. Da’ mie mi se pare că seamănă cu primăria: colorată pe dinafară, dar pe dinăuntru scârțâie!
— Aoleu, fraților! Eu abia aștept să-l văd pe Politeanu vatman, intervine un domn între două vârste! Să ne conducă el cu dragoste administrativă… și city managerul controlor, să ne taie biletele cu filozofie bugetară!
Și atunci izbucnește discuția mare, generală, universală:
— Nu cumva, stimabililor, culoarea asta roz și „Te iubesc”-ul sunt chiar oglinda administrației noastre? Adicătelea, ne spun „Te iubesc” de pe afișe și tramvaie, dar în fapt ne iau de fraieri și ne fura bani din portofel.
Toată lumea dă din cap: „Așa e, dom’le, așa e!”
Și tramvaiul pleacă mai departe, zdrăngănind din toate încheieturile, cu mesajul „Te iubesc” fluturând că o scrisoare de amor scrisă pe hârtie igienică.
La Ploiești, iubirea circulă pe șine… dar se clatină cu fiecare stație.
