Adio Sri Lanka, vine secretara de la Primărie cu pizza

Domnule, ce vizionar avem! Premierul Bolojan a inventat soluția universală la toate problemele țării: concedierea. Nu simpla concediere, ci concedierea cu beneficii multiple, un fel de „3 în 1” social, economic și medical.
Să luăm cazul clasic: mii de bugetari își pierd jobul. În mod normal, tragedie. Dar nu! Bolojan, ca un Moise birocratic, despică apele șomajului și le arată drumul spre… livrare la domiciliu.
Și uite așa, problema imigrației se evaporă: nepalezii, srilankezii și restul colegilor asiatici își pot face liniștiți bagajele, căci vine valul de foști funcționari români să preia frâiele trotinetei electrice. N-ai mai văzut atâta patriotism pe două roți!
Dar nu se oprește aici. După ce parcurg 40 km zilnic, cu ghiozdanul de pizza în spate, foștii contabili de primărie devin atleți naționali. România scapă, într-un singur mandat, și de obezitate. Cine mai are nevoie de programe de sănătate publică, când ai sute de mii de foști inspectori care ard calorii la fiecare interfon?
Și, bonus!, scade și poluarea: trotinetele și bicicletele înlocuiesc mașinile de serviciu. Așadar, Bolojan nu e doar premier, ci și un mic Greta Thunberg cu mustață administrativă.
Concluzia? Țara nu mai are nevoie nici de OMS, nici de minister al Mediului, nici de Ministerul Muncii. Avem un singur minister universal: Ministerul Livrărilor Rapide, condus, evident, de „Livratorul Suprem”, Bolojan I.





