Jalea Prahovei

Facem România praf again!

Felix Bulearcă, deputatul USR de Prahova, ne promite solemn: „Pregătiți să construim!” Și noi, cetățenii, am crezut că vorbește despre proiecte concrete. Dar nu – Felix se pregătește să construiască în politica prahoveană, un domeniu mult mai delicat și… mult mai invizibil.

Se zvonește că planul lui Felix include totul: alianțe strategice, poziții cheie și influență… dar, curios, tot ce reușește să facă e să dărâme vechile aranjamente și să creeze confuzie. Fiecare declarație e un șantier de idei care nu se leagă, fiecare conferință de presă e o demonstrație de pregătire… și de mustăcioară impecabil aranjată, gata să impresioneze electoratul, chiar dacă rezultatul e zero.

Felix excelează în pregătire politică: studiază cu meticulozitate fiecare alianță, testează fiecare vorbă în Parlament și în teritoriu, negociază, răs-ne-negociază și, mai ales, se asigură că fiecare gest transmite un mesaj de… maximă pregătire. Doar că politica prahoveană nu vede nimic construit. Tot ce rămâne sunt vechile structuri demolate, promisiuni invizibile și mustăcioara care stă în vârful piramidei lui imaginare de influență.

Citeste si: Nicușor a avut treabă în țară. Mică sau mare?

Așa că prahovenii așteaptă. Și așteaptă. Pentru că Felix Bulearcă este atât de pregătit să construiască în politică, încât rezultatele tangibile încă nu există. Dar optimismul și aparițiile foto sunt perfecte, la fel că mustăcioara lui – singura parte a șantierului politic care e cu adevărat vizibilă și… admirabilă.

Partidul din care face parte are un singur motto: Facem România praf again!

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button