Trenul de pe ruta București–Ploiești a ajuns! Între timp, Maricica s-a măritat!

Totul a început într-o dimineață senină, când Maricica, elevă silitoare în clasa a V-a, și-a cumpărat cu emoție un bilet de tren spre Ploiești. O oră de drum, zicea afișul. “Ce poate merge prost?”, s-a gândit ea.
Eh, răspunsul era simplu: CFR.
Trenul a pornit glorios, a fluierat cu mândrie, a scârțâit optimist… și după 3 metri s-a oprit ca să respire.
„Așteptăm să treacă alt tren”, anunță calm difuzorul.
Alt tren n-a trecut niciodată, dar timpul, da.
Maricica și-a terminat temele la mate.
Apoi, a absolvit gimnaziul.
După ceva timp, s-a înscris la liceu, direct în vagonul restaurant, care între timp devenise sală de curs.
CFR-ul o încuraja:
„Vă mulțumim pentru răbdare! Trenul are o mică întârziere, dar e pe traseu.”Pe traseu era, e drept, doar că traseul părea să aibă 12 ani lumină.
Citeste si: Elena Ceaușescu de Ploiești
Maricica a crescut.
A dat Bacul în compartimentul 5, s-a măritat în vagonul de dormit (că doar acolo a și locuit), și a născut doi copii între o frână bruscă și o oprire tehnică la Crivina.
Primul copil i-a spus „mamă” la kilometru 42, iar al doilea a învățat să meargă pe culoarul trenului, ținându-se de scaune.
Controlorul a fost nașul, iar mecanicul de locomotivă — preotul, că el oricum avea timp.
După 20 de ani și 400 de scuze oficiale, trenul a intrat, gâfâind, în gara Ploiești.
Maricica, acum o femeie în toată firea, cu copii mari, a coborât zâmbind:
„Când am plecat din București eram copil… acum am credit la casă și doi copii.”
Gara a izbucnit în aplauze, iar un reprezentant CFR a dat un comunicat serios:
„Trenul 3001 a înregistrat o mică întârziere de 7.314 zile, cauzată de lucrări neprevăzute și de trecerea timpului.”
Așa s-a născut legenda Maricicăi de pe ruta București–Ploiești.



