Polițeanu conduce Ploieștiul cu același succes cu care un hamster conduce un tanc

— Dom’ primar, zice lumea că Ploieștiul e cel mai nefericit oraș din țară.
— Cum adică cel mai? Iar am furat locul celor de la Vaslui?
Așa începe o zi obișnuită în biroul Primăriei, unde s-a inventat conceptul de „administrare prin neparticipare”. La Ploiești, lucrurile se rezolvă singure — sau nu se rezolvă deloc.
Primarul, mereu cu zâmbetul acela de om care a confundat butonul de „progres” cu cel de „pauză”, conduce orașul cu o liniște suspectă. „Totul e sub control”, spune el, în timp ce trotuarele arată ca după bombardament, iar serviciile publice sunt la pamant.
În primărie, administrația se mișcă încet, dar sigur — spre colaps instituțional. Documentele merg din birou în birou cu viteza… unui melc pensionat.
Și city managerul? A fost singurul care a înțeles că salvarea vine prin demisie la timp. A părăsit nava elegant, înainte ca vasul să se scufunde. „Dom’le, eu am venit să administrez, nu să mă mut in Titanic”, ar fi zis omul înainte să-și șteargă praful de pe pantofi și să plece spre civilizație.
Acum primarul conduce singur. Cu elan. Cu pasiune. Cu același succes cu care un hamster conduce un tanc.
Cetățenii? Ei rezistă eroic. În fiecare dimineață, Ploieștiul se trezește si își ia speranța în rucsac.
Într-un oraș unde canalizarea face valuri, autobuzele se sincronizează cu eclipsele, iar asfaltul are memorie mai lungă decât administrația, e firesc să fii nefericit.
Dar măcar avem un avantaj: nefericirea ploieșteană e autentică, organică, lucrată manual de fiecare instituție în parte.
Așa că, dragi ploieșteni, țineți capul sus!
Voi nu trăiți într-un oraș trist.
Voi trăiți într-o capodoperă de absurd balcanic, condusă de oameni care ar reuși să piardă o cursă… chiar dacă aleargă singuri.





