Primăria de sticlă

Slalom Printre Tufe, Stâlpi și Incompetență – Noua Arenă Olimpică a Ploieștiului

În frumoasa noastră urbe petrolieră, unde gropile au statut de patrimoniu, administrația a decis că orașul merită un Târg de Crăciun cu personalitate.

Așa că, iată: Primul Patinoar cu Obstacole Omologate din Lume!

Când alții pun luminițe și brăduți, Ploieștiul pune stâlpi, tufe și poeți.
Arhitecții acestui dezastru urbanistic au creat, fără să știe, o capodoperă dadaistă:

  • un patinoar unde Nichita Stănescu, înghețat pe dinăuntru de ani buni, e acum înghețat și pe dinafară,
  • patru stâlpi care artistici, exact ca bugetele „creative” ale Primăriei,
  • tufe încorporate în gheață, pentru că, desigur, natura trebuie păstrată, chiar și atunci când o îngheți.

Așa se naște singurul patinoar din lume care vine cu bonus: un traseu de supraviețuire.

Nivelurile oficiale ale patinoarului „Nichita Extreme”:

  1. Beginner: Evită tufa.
  2. Intermediate: Evită tufa + primul stâlp.
  3. Advanced: Fă slalom printre toți patru, fără să îți rupi vreun os.
  4. Master Class: Dă un ocol statuii lui Nichita fără să îți ceri scuze că ai intrat peste patrimoniu.
  5. Top Class: Înțelege logica celor care au gandit proiectul.

Abia când un patinoar reușește să fie simultan și atracție turistică, și hazard public, și poem vizual suprarealist, știi că administrația locală și-a dat din nou cu subsemnatul în propria gheață.

Primăria insistă: „E în regulă, e normal, e artistic!”

Desigur că e.
Pentru ei, normalitatea e un concept flexibil, ca bugetele.
Un oraș în care se pot monta patinoare peste statui fără avize este un oraș liber.
Liber de reguli.
Liber de bun-simț.
Liber, mai ales, de responsabilitate.

Și, in general, când presa prietenă vine și spune că e, în general, treaba fostei administrații, iar Curtea de Conturi spune fix invers… ei bine, nu-i nimic. În Ploiești, realitatea se negociază.

Ca orice contract de atribuire directă.

Concluzie:

Patinoarul din Ploiești nu e prost gandit.
Nu.

E prea avansat pentru mintea noastră limitată, care nu înțelege arta modernă, managementul inovator și slalomul ca politică publică.

În final, rămânem cu o singură întrebare:

Ce urmează la anul? Un parc de distracții în jurul gropilor din asfalt?
Un rollercoaster care trece prin Primărie și iese pe la Curtea de Conturi?

Oricum ar fi, Ploieștiul promite spectacole.
Numai să nu ceri și competență.

 

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button