Ne arde de râs

Milionarul anonim și-a ridicat premiul de la Loto

Când s-a anunțat marele câștigător la Loto, toată mahalaua fierbea. Vecinii făceau liste cu cine „sigur a tras lozul câștigător”, iar rudele – chiar și cele de gradul 17 – își făceau încălzirea pentru telefonul de „Hai, verișorule, ce mai faci, nu ne-am mai văzut de când aveam 3 ani, dar îți sunt aproape sigură rudă!”.

Dar câștigătorul, un bărbat trecut de prima tinerețe, știa ce-l așteaptă. Își imagina deja armata de veri, cumnați, fini și prieteni din copilărie stând la ușa lui, fiecare cu câte o poveste lacrimogenă și o „mică nevoie” de vreo 10.000 de euro. Așa că, într-un moment de inspirație cinematografică, a decis: „Mă duc mascat!”.

Și nu oricum. Omul s-a prezentat la Loterie cu celebra mască „Scream”, mănuși negre și o cămașă banală, să nu bată la ochi. Funcționarii abia și-au putut păstra seriozitatea când au văzut că premiul de milioane urma să fie înmânat unei fantome cu gură căscată.

– „Domnule, e nevoie să semnați aici, cu numele real”, i-a șoptit una dintre funcționare, încercând să nu izbucnească în râs.
– „Puteți să scrieți ‘Anonimul Terorizat de Rude’, dacă vreți. Important e să nu mă recunoască tanti Florica!”, a mormăit el prin mască.

Presa, evident, s-a inflamat. Titlurile curgeau: „Fantoma de la Loto”, „Primul câștigător horror”, „Cine urlă de bucurie cu milioane în cont?”.

Între timp, rudele, urmăreau televizorul. – „Mă, seamănă la mers cu unchiul Gică… dar parcă și cu vărul Sandu…”. Confuzia era totală, exact cum plănuise.

Câștigătorul și-a ridicat cecul, a făcut o plecăciune teatrală și a plecat liniștit. Planul lui a reușit: milionul era al lui, iar rudele încă se certau între ele la birt, fiecare convinsă că adevăratul norocos era altul.

Morală? În viață e bine să porți mască. Măcar la Loto!

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button