Clovnul Macarone de la Circul Politico are o mare dilemă
În mijlocul arenei, sub cupola marelui „Circus Politico”, reflectoarele se sting pe rând până când rămâne luminat doar el: clovnul Macarone.
Îmbrăcat pe jumătate în costum popular, cu un tricolor cât o zi de vot lipit în piept, iar pe cealaltă jumătate în blugi moderni, cu o banana strategic așezată în buzunar, Macarone își scutură bandana pe jumate tricolor și cealaltă jumătate curcubeu de pe cap și salută publicul cu un zâmbet strâns între confuzie și ambiție.
— Dragi spectatori, începu el întorcându-se cu partea cu blugi spre publicul din stânga, azi vă voi povesti cum am vrut eu să devin om mare!
Partea în denim făcu o plecăciune elegantă către publicul de pe stânga — oameni politicoși, cu ochelari și bluetooth în urechi și telefoane sofisticate în mâini. Macarone tuși și continuă:
— M-am dus întâi la cei cu blugi. M-am zbătut, am încercat să fiu pe măsura lor: am recitat slogane, am învățat cuvinte străine, mi-am descărcat aplicații inteligente… Dar, ce să vezi? După ce m-au folosit pentru numerele lor de echilibristică mediatică, m-au dat afară! Ziceau că am coatele prea ascuțite, că discursul meu a devenit prea patriotic și sunt prea instabil pentru mișcarea lor socialistă.
Și, ca prin magie, clovnul se întoarse cu jumătatea în costum popular spre publicul din dreapta — oameni cu tricolorul la piept, care fluturau stegulețe tricolor și afișau bannere cu „Trăiască tradiția!”
— Așa că m-am mutat la cei cu tricolor. Acolo, iar m-am zbătut! Am învățat doine improvizate, am dat din mâini ca la horă, am purtat opinci incomode, dar nici ei nu au fost mulțumiți. Cică mă prea băgam în seamă, eram prea pozat pe la sediile altor partide și prea mă dădeam atoateștiutor pe la tv.
Clovnul se roti în cerc, prezentând alternativ ba blugul, ba costumul popular, ca o moară a indeciziei politice.
— Așa că, iată-mă acum! spuse el ridicând într-o mâna banana ca pe un sceptru ridicol. Am ajuns la marele moment al vieții mele: Nu mai știu cu cine să merg ca să devin om mare! Dacă mă întorc spre blugi, mă vor întreba ce caut. Dacă mă întorc spre tricolor, o să mă pună să cânt imnul pe două voci. Dacă rămân la mijloc… ei bine… rămân doar un clovn.
Publicul râse amar, pentru că știa bine la ce se referă.
Macarone făcu o reverență, scăpă din greșeală banana pe jos, alunecă pe ea în râsetele tuturor, se ridică teatral și declară:
— Poate că, până la urmă, nu merit să ajung om mare, sunt prea schimbător, prea am dat cu piciorul la ce mi-a oferit viața. Până găsesc ceva, spectacolul trebuie să continue!
Și, cu un ultim salut, clovnul se înclină în lumina reflectoarelor, în timp ce publicul aplauda — unii pentru blugi, alții pentru tricolor, dar cei mai mulți pentru faptul că, politica toată e un circ.
