”Asociația Marilor Patroni” în ședință de criză

Într-o după-amiază grea, cu parfum de bani vechi și parfumuri scumpe, Asociația Marilor Patroni (AMP) s-a convocat de urgență într-un salon luxos, ascuns de ochii procurorilor, înfrumusețat cu tablouri de artiști români, foarte necunoscuți, dar cumpărați la prețuri obscene – ca să arate bine la audiență.

Pe masă, lângă platoul cu icre negre și pahare cu șampanie franțuzească și prăjituri în formă de euro, se afla un singur subiect: Scandalul de la Vaslui.

Un membru, să-i zicem Colegul Pățit, avusese tupeul, nesimțirea și lipsa totală de educație profesională să dea 50% din valoarea contractului pentru a-și rezolva o problemă banală: despăgubire după o boală aviară. Când numai 10–20% era cutuma de secole! Trădare economică la cel mai înalt nivel.

— Domnilor și doamnelor, a început Președintele AMP, cu vocea tremurândă ca un contract public fără avize, acest cetățean a stricat piața! Dacă noi am dat 10-20% încă din vremuri imemoriale și toată lumea era fericită … el de ce a venit să facă exces?

— A fost neatent la tradiții! a strigat cineva.

— N-are rușine! a completat altul cu indignarea unui cont din insulele Cayman verificat de ANAF.

— 50%? Nici noi, la București, nu dăm atât! A înnebunit? Cum să mai facem profit?!

De la capătul mesei, Colegul Pățit încercă timid să se apere:

— Eu am vrut doar să fiu sigur că iau banii …

— Sigur? SIGUR! urlă vicepreședintele AMP. Siguri suntem doar când regulile corupției sunt respectate! Dacă începe lumea să liciteze în sus, unde ajungem? La 90%?

Silenzio complet.

Toți își imaginau cu groază cum ar trebui să vină cu bani de acasă pentru șpagă. Apocalipsa afacerilor românești.

Președintele lovi solemn cu ștampila asoțiației pe masă. Se supune la vot excluderea acestui element destabilizator al economiei subterane.

Dar după zece minute de dezbateri, au ajuns la o concluzie istorică:

— Haideți să fim flexibili… totuși vrem să progresăm ca țară, nu?

— Da, să ne modernizăm! zice altul.

— Propunem un compromis responsabil: nu 20%, nu 50%, ci… 30%!

Toată sala izbucni în aplauze. Un magistral exemplu de adaptare la vremuri moderne.

Hotărârea finală, așezată în proces-verbal cu ștampilă rotundă:

„De astăzi înainte, pentru binele pieței, se recomandă cu tărie (dar nu se obligă) ca valoarea standard a comisionului informal să fie stabilită la 30%, ca să fie bine, să nu fie rău.”

Colegul Pățit a răsuflat ușurat.

— Mulțumesc, domnilor! Vă promit solemn că nu mai exagerez vreodată și revin în limitele normale ale ilegalității!

Apoi toți au ciocnit șampanie. Important e că economia merge înainte. Pe lângă lege, ca de obicei.