Mama agramaților e puțin gravidă
Primarul Polițeanu a reușit ceea ce puțini politicieni îndrăznesc: să mai pună un cui în sicriul gramaticii limbii române. Cu un calm dezarmant, edilul a postat formula care va rămâne în folclorul administrației locale: „aproape niciodată”.
O expresie rară, crescută natural pe câmpul filozofiei. Pentru că, să fim corecți, Politeanu e filozof. Iar filozofii nu se încurcă în detalii minore precum sensul cuvintelor. Ei gândesc adânc. Atât de adânc, încât uneori se lovește logica de fundul gândirii.
„Aproape niciodată” nu e o greșeală. Este un concept. Este Schrödinger (cel cu pisica) aplicat pe comunicare publică: afirmația este și adevărată, și falsă, până când un cineva încearcă s-o înțeleagă.
Dar primarul nu vorbea pentru gramaticieni. El vorbea pentru public. Iar publicul vrea mesaje simple, care să nu poată fi contrazise. Pentru că ce să-i reproșezi cuiva care n-a făcut ceva… aproape?
Ca primar, Politeanu nu are nevoie de litere. Are nevoie de apariții. De declarații. De fraze care sună important, chiar dacă nu spun nimic. Literele cer acord, iar acordul e complicat. Mai simplu e cu aproximări.
De altfel, „aproape niciodată” e expresia ideală pentru administrație:
– Este gata proiectul? Aproape.
– Când se rezolvă problema? Niciodată, dar cu speranță.
– Cine e vinovat? Greu de spus. E grele.
Surse apropiate primăriei susțin că se lucrează deja la un Dicționar Administrativ Polițeanu , unde:
- „aproape” = deloc, dar cu intenție bună
- „niciodată” = cândva, dacă se aliniază planetele
- „responsabilitate” = moștenire grea
- „gramatică” = opțională
În concluzie, primarul nu a greșit. A simplificat. A adaptat limba română la realitățile administrației moderne, unde sensul e relativ, promisiunea e elastică, iar fraza trebuie doar să sune bine.
Pentru că, într-o lume în care e grele, nu mai contează ce spui.
Contează să spui mult.
Și, eventual, să fie… aproape clar.
Sau aproape niciodată.
Se pare că mama agramaților e puțin gravidă.
